Traim intr-o lume in care idolatria este omniprezenta. Mai ales tinerii au ca reper modul de viata al vedetelor internationale, stilul lor privind vestimentatia, respectiv intreaga lor aparitie in societate. In acest sens putem observa un tipar comun in cazul tuturor. Este vorba despre efortul pe care il depun cei mai multi pentru a se ridica la inaltimea asteptarilor celor din jur, de a fi fashion, de a nu fi lasat pe dinafara.

Aceasta fiind starea actuala a tineretului de astazi, cati oare se mai gandesc la latura duhovniceasca a vietii lor, cati cauta sa fie placuti si sa isi desavarseasca ceea ce numim calitatea de a fi crestin.

Desigur, cu vorba oricine se poate numi astfel, insa in realitate faptele si modul de viata sunt cele care vorbesc despre asta. Tu unde te situezi vizavi de asta? Poate ca nu te-ai preocupat prea mult privitor la asta pana in prezent, insa in viata fiecaruia vine un moment de cercetare. Orice fiinta capabila de sentimente ajunge la o rascruce intr-un anumit punct al vietii sale.

Gandurile referitoare la scopul trairii, la modul in care trebuie traita viata, la ce reprezinta aceasta, practic de ce ne aflam pe acest pamant sunt firesti si constituie in randul fiecaruia un subiect de meditatie.

Resursele crestine – sursa de motivatie pentru tinerii de azi

De real folos duhovnicesc si o sursa importanta de motivatie astazi pentru tineri sunt resursele crestine diverse. Desigur, in principiu Biblia este cartea la care fiecare dintre noi ar trebui sa ne raportam. Este cea in care gasim ajutorul si indemnurile necesare pentru a trai o viata demna de crestini.

Nu toti au puterea de a deslusi mesajele Cartii Sfinte, fapt pentru care diversele resurse crestine constituie un ajutor insemnat in acest sens. Incepand de la cartile de studii biblice, poezii crestine, marturii si pana la filme cu aceeasi tematica, jocuri diverse, toate sunt concepute pentru a oferi o intelegere mai usoara si mai simpla a pasajelor biblice diverse.

In functie de cum e mai potrivit pentru fiecare in parte, se poate alege intre acestea, astfel ca timpul investit sa nu fie pierdut, ci castigat, cu folos pentru suflet.

Rezultatele unor astfel de lecturi constau cel mai adesea in dobandirea pacii launtrice, in dorinta de a fi mai bun, de a realiza o schimbare vizavi de modul actual de viata, de a avea ca reper un personaj biblic – cu o traire exemplara si nu un actor sau un cantaret care poate cauta doar sa mentina o anumita imagine in societate.

Deloc usor insa, chiar o transformare de durata, aceasta necesita rabdare, cercetarea resurselor crestine si o intelegere deplina a acestora. Pe cat este insa de asidua munca depusa in acest sens, pe atat de mare este satisfactia ulterioara, atunci cand totul devine mai usor si chiar placut.

Senzatia pe care o resimti cand faci un bine, cand esti alaturi de cineva aflat in nevoie, precum si libertatea interioara dobandita odata cu schimbarile in obiceiurile aparent neinsemnate privind viata – toate ating un nivel de multumire si pace greu de egalat.

Published by admin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *