Ideal ar fi sa ne dam seama de defectele pe care le avem si sa facem ca acestea sa fie in avantajul nostru. Asa se face ca din dorinta de a face lucrurile perfecte sa ne mandrim ca nu mai trebuie sa ne intoarcem din drum pentru a repara mici detalii si nuante ale lucrurilor. Cu toate acestea perfectionismul ar putea sa fie pe aceeasi lungime de unda cu o boala. Ce-i prea mult strica…
Perfectionismul este ca o lectie data de societate astfel ca ajungem sa ne ghidam dupa asta. Si cum avantul in lumea moderna din cauza retelelor sociale este tot mai mare tindem sa credem ca daca nu vom fi perfecti in poze spre exemplu nu suntem demni de noi, nu suntem oameni de apreciat. Mai totul se poate corecta in zilele noastre astfel ca un afront adus mamei natura punem silicoane oriunde trebuie, corectam orice rid si daca nu in varianta reala atunci cel de putin de prezentare programele de corectare a unor defecte sunt un ultim filtru al pozelor.
Cercetatorii au ajuns la concluzia ca perfectionismul este o boala si poate afecta starea de sanatate. Ajungem la dificultati de comunicare, la certuri, la situatii care pun in pericol modul in care interactionam cu cei din jur. Nu in cele din urma ajungem sa ne afectam starea de sanatate pentru ca punem o presiune pe noi, pe intentia de a face lucrurile perfecte, pe ideea ca aceasta este singura cale spre care trebuie sa tindem.
Dar pana la a dezvolta o intreaga isterie din cauza perfectionismului trebuie sa ne facem o analiza a propriei persoane. Pe langa faptul ca ne punem standarde prea inalte nu stim sa gestionam un esec, nu putem sa acceptam si cazul in care nu iese asa cum ne dorim. Cu bune cu rele suntem ceea ce suntem acum datorita tuturor intamplarilor, fie bune, fie rele, fie perfecte sau nu.